| Doina Federovici: „Cosmin Andrei și Lucian Trufin sunt singurii care pot accelera dezvoltarea municipiului și județului Botoșani împreună cu echipa PSD de consilieri municipali și județeni” - VIDEO | Dragi botoșăneni, avem nevoie de persoane cu experiență și expertiză în administrație publică, care au dovedit că pot aduce fonduri europene, finaliza și genera proiecte pentru municipiul și județul nostru. |
| | Explozie urmată de incendiu în municipiul Botoșani. Șapte persoane au fost rănite. A fost activat Planul Roșu de intervenție - FOTO&VIDEO | O explozie urmată de incendiu s -a produs, în urmă cu puțin timp, într-un magazin de materiale de construcții de la intrarea în municipiul Botoșani, dinspre Suceava. |
| | Șef de partid dintr-o comună de lângă Dorohoi cercetat pentru infracțiuni economice | Președintele organizației locale a unui partid, dintr-o comună din apropierea Dorohoiului, este cercetat de către polițiști într-un dosar ce privește infracțiuni economice. |
| | Aproape 50 de amenzi, în valoare de peste 13.000 de lei, aplicate de către polițiști în urma unei acțiuni desfășurată în piețele din Botoșani | La data de 5 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale în zona piețelor din municipiul Botoșani. |
| |
| Concedierea colectivă de la Artsana România, din municipiul Botoșani, în discuția Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii | Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a prezidat astăzi ședința Comisiei de Dialog Social Botoșani, în calitate de președinte.... |
| | Infracțiuni la PTF Racovăț. Dosare de contrabandă pentru trafic de otravă de șobolani | Doi cetățeni români, un bărbat și o femeie, sunt cercetați după ce la intrarea în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț, în... |
| | Pericol de explozie eliminat de către pompierii dorohoieni, la un incendiu izbucnit la Șendriceni | Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Șendriceni. O bucătărie de vară a luat foc, cel mai probabil,... |
| | Sesizare adresată redacției Realitatea Dorohoiană - Autoritatea Electorală Permanentă fără soluții și îngăduitoare cu neregulile semnalate la Văculești unde totul e posibil atâta timp cât candidat la funcția de primar este susținut de partidul aflate la putere | Subsemnații: Diaconescu Constantin, Gutău Sorin Florin, Gherase Radu, Grigore Mișu, domiciliați în comuna Văculești, județul Botoșani, aleși... |
| | Dosar penal întocmit de polițiști după ce a amenințat cu arma, într-o postare pe facebook | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea... |
| | Dorohoi - Încep înscrierile pentru Școala de vară „Jurjac” | Direcția de Asistență Socială Dorohoi, prin Centrul de zi pentru copii ,,Jurjac” are bucuria de a anunța faptul că, începând cu data de 03.06.2024,... |
| | DOROHOI - Ziua Porților Deschise la Centrul de zi pentru persoane vârstnice |
| | Bunuri confiscate, în valoare de aproximativ 100.000 de lei, în cadrul perchezițiilor efectuate de polițiștii de la Transporturi - VIDEO | La data de 2 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, Biroul de Investigare a Fraudelor și Biroul Județean... |
|
|
| Percheziții de amploare în județ. Polițiștii de la transporturi din cinci județe au descins în peste 20 de locații din Manoleasa și Ripiceni - FOTO&VIDEO |
|
|
| Doi tineri spitalizați în urma unui accident rutier petrecut la Broscăuți | Doi tineri au fost răniți după ce mașina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard și s-a oprit în zidul unei case. Evenimentul s-a produs pe raza localității Broscăuți, în această seară. |
|
|
| Primăria Dorohoi - Continuăm să construim locuințe sociale | Ca urmare a demersurilor Primăriei Municipiului Dorohoi pentru finanţarea a 16 locuinţe sociale, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a emis, pe 20 mai 2024, Ordinul nr. 1391 prin care a aprobat lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate pentru construirea de locuinţe sociale şi de necesitate. |
|
|
| Percheziții în județ la persoane bănuite de contrabandă | La data de 28 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane, din comunele Drăgușeni și Ripiceni, bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă în formă asimilată. |
|
|
| Peste 40 de tone de furaje distruse într-un incendiu izbucnit la Trușești | Un incendiu violent s-a produs noaptea trecută, pe un câmp din localitatea Trușești. Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări după ce a fost lovit de trăsnet. Alarma a fost dată puțin înainte de ora 21:00. |
|
|
| Stupi de albine loviți de trăsnet | O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet. S-a întâmplat ieri după-amiază, la marginea localității Hănești.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de... |
|
|
| Percheziții la Șendriceni și Dorohoi la imobile aparținând unei persoane bănuită de obținere ilegală de fonduri | La data de 27 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, la imobile aparținând unui bărbat, din comuna Șendriceni, bănuit de comiterea infracțiunii de obținere ilegală de fonduri. |
|
|
| A încercat să ofere bani polițiștilor rutieri! În urma flagrantului, este cercetat de către un procuror pentru dare de mită | La data de 27.05.2024, în jurul orei 11.00 ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către polițiṣti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția municipiului Botoșani – Biroul Rutier, despre faptul că, în timp ce se aflau... |
|
|
| Dan Șlincu, PSD: „Crește salariul minim și se majorează indemnizațiile pentru copiii şi adulţii cu handicap grav” | Deputatul PSD, Dan Șlincu, secretar al Comisiei pentru muncă și protecție socială a anunțat că de la 1 iunie va crește nivelul indemnizațiilor pentru copiii și adulții cu handicap grav, iar de la 1 iulie se va majora salariul minim. |
|
|
| Incendii de vegetație uscată la Dorohoi, Șendriceni și Pogorăști | Aproximativ zece hectare de vegetație uscată au ars, în ultimele ore, în localitățile Pogorăști (Răuseni), Șendriceni și Dorohoi. La Pogorăști, exista pericolul ca flăcările să ajungă la două stâni, iar la Șendriceni, la culturile agricole. |
|
|
| Elevi dorohoieni, câștigători ai concursului „Cu viața mea apăr viața”, etapa interjudețeană - FOTOGALERIE | Elevii din trei județe au participat, astăzi, la etapa interjudețeană a concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. |
|
|
| DAS Dorohoi angajează patru medici școlari | Anunț privind organizarea concursului în vederea ocupării a 4 posturi contractuale vacante de execuţie de medici scolari cu jumatate de norma la Cabinetele Medicale Şcolare |
|
|
| Prevenirea furturilor din locuințe – Tema zilei a patra din Săptămâna prevenirii criminalității | În perioada 20-24 iunie a.c, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni. |
|
|
| Pompierii, prietenii copiilor - FOTOGALERIE | „Pompierii sunt curajoși!”, „Lor nu le este frică nici de foc, nici de înălțime!”, „Pompierii salvează oamenii și animalele!” - sunt lucrurile pe care le-au spus, astăzi, preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 23 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de... |
|
|
| Două incendii de vegetație uscată și deșeuri menajere, în ultimele ore | Pompierii botoșăneni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. |
|
|
| Semnal de alarmă tras de către polițiști. Mai multe accidente rutiere petrecute în primele patru luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut | În primele 4 luni ale anului 2024, pe drumurile din județ s-au produs 25 de accidente rutiere, cu șase mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, în urma cărora au rezultat 18 victime rănite grav, cu patru mai multe decât în acceași perioadă a anului trecut și nouă persoane decedate, cu patru mai multe, decât în perioada... |
|
|
| Prevenirea violenţei în familie – tema zilei de marţi din Săptămâna prevenirii criminalităţii | În perioada 20-24 mai 2024, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni. |
|
|
| Ajutoare financiare guvernamentale, în valoare de 7000 de lei, pentru doi beneficiari din Dorohoi | Ajutoare de urgență de peste 1,32 milioane lei, au fost aprobate de Guvernul pentru sprijinirea a 336 familii și persoane singure, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, inundaţii ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială, conform HG... |
|
|
| Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Săptămâna prevenirii criminalităţii | Prima zi a Săptămânii prevenirii criminalităţii 2024 a fost dedicată prevenirii victimizării minorilor, poliţiştii de prevenire fiind alături de elevii din clasele Școlii Gimnaziale nr. 13 Botoşani, precum şi alături de beneficiarii Centrului social de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc social Botoşani, în mijlocul cărora... |
|
|
| Casele de pe malul iazului Tătărășeni în pericol din cauza incendiilor de stuf | Casele din apropierea iazului Tătărășeni, din comuna Havârna, au fost în pericol, pentru a treia oară într-o săptămână, din cauza unor incendii. Ultima dată s-a întâmplat noaptea trecută, când aproximativ 15 de hectare de stuf, vegetație uscată, deșeuri menajere și vegetale au fost cuprinse de flăcări. |
|
|
| Activitățile de promovare a profesiei de polițist continuă pe tot parcursul anului | Suntem într-o continuă campanie de promovare a profesiei de polițist și ne dorim ca informațiile privind condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească cei care își doresc o carieră în poliție să ajungă, prin cât mai multe canale de comunicare, la cât mai multe persoane. |
|
|
| Pompierii botoșăneni prezenți la „Bursa locurilor de muncă" - FOTOGALERIE | Tinerii interesați de o carieră de salvator au aflat, astăzi, la „Bursa locurilor de muncă”, mai multe informații despre instituțiile de învățământ care pregătesc ofițerii și subofițerii de pompieri și protecție civilă. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 360 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 351 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|