Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: elevi
Activitățile de promovare a profesiei de polițist continuă pe tot parcursul anului
Suntem într-o continuă campanie de promovare a profesiei de polițist și ne dorim ca informațiile privind condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească cei care își doresc o carieră în poliție să ajungă, prin cât mai multe canale de comunicare, la cât mai multe persoane.
Pompierii botoșăneni prezenți la „Bursa locurilor de muncă" - FOTOGALERIE
Tinerii interesați de o carieră de salvator au aflat, astăzi, la „Bursa locurilor de muncă”, mai multe informații despre instituțiile de învățământ care pregătesc ofițerii și subofițerii de pompieri și protecție civilă.
Prevenirea violenței și infracțiunilor în școli, în cadrul proiectului „Împreună prindem curaj”, derulat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi - FOTO
„Mai mult câștigi prin iertare decât prin violență”, spunea La Fontaine. În prezent, la nivel național, mediul școlar se confruntă cu probleme din sfera violenței aproape în fiecare zi, iar cadrelor didactice le revine și datoria de a gestiona aceste probleme.
Proiectul „Împreună prindem curaj”, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, continuă - FOTO
Îndemnul „Fii antiviolență” din cadrul proiectului de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj”, derulat la nivelul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, a inspirat la o nouă activitate.
ANUNȚ - DAS Dorohoi angajează patru medici școlari cu jumătate de normă, la Cabinetele Medicale Școlare
Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a 4 (patru) funcții contractuale de execuție, vacante, de medici școlari...
„Săptămâna Școala în siguranță”, activitate aflată la prima ediție
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și alți parteneri...
DOROHOI - Contracte în valoare de peste patru milioane de lei, semnate de către primarul Alexandrescu, pentru dotarea unităților școlare din Dorohoi cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale
Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat 11 contracte de furnizare echipamente digitale şi materiale didactice...
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: ION MUREȘAN – NICHITA DANILOV
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, vineri,...
Colegiul Național „Grigore Ghica”, confirmare a calității în educație
În a doua parte a săptămânii care s-a încheiat, la Colegiul Național "Grigore Ghica” din Dorohoi, s-a desfășurat inspecția de evaluare periodică...
DOROHOI - Activitate de formare a elevilor de la Colegiul Național „Grigore Ghica” în Spania - FOTOGALERIE
În perioada 15-26 aprilie a.c., 24 de elevi de la specializarea matematică - informatică au beneficiat de un stagiu de formare în Malaga, Spania,...
Pelerinaj la mănăstirile din zona Neamțului pentru elevii cu rezultate deosebite la Olimpiada de Religie - FOTOGALERIE
Protopopiatul Dorohoi a organizat în data de 11 mai 2024 un pelerinaj pentru elevii care au participat la Olimpiada de Religie și Olimpiada de Cultură...
„Cu viața mea apăr viața”, concurs dedicat elevilor de gimnaziu și liceu din județ. Elevi din Dorohoi pe podium - FOTOGALERIE
Peste 50 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul...
DOROHOI - Activități educative găzduite de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” - FOTOGALERIE
Joi, 9 mai 2024, elevii și cadrele didactice de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi au fost gazde pentru colegii profesori de limbă engleză ai cercului metodic al profesorilor de limba engleză nr 8, precum și pentru cei ai cercului metodic al profesorilor de limba franceză nr 9.
Concursul de eseuri și poezie „Sfinții închisorilor”, ediția a VI-a, Botoșani, 2024
Organizatori: Concursul este organizat de Asociația „Scut botoșănean” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Seminarul Teologic Liceal Ortodox Botoșani.
DOROHOI - Admitere în clasa a IX-a 2024: Oferta educațională a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob”
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi încep înscrierile în vederea admiterii în clasa a IX-a. La nivelul unității de învățământ sunt disponibile 50 de locuri, la cele două profile:
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Guvernul condus de președintele PSD, Marcel Ciolacu, a decis extinderea numărului de școli din județul Botoșani care vor asigura zilnic copiilor câte o masă. Astfel va crește numărul școlilor în care se implementează Programul „Masă sănătoasă” de la 24 la 28, iar cu cei 1.503 elevi ai școlilor nou introduse în programul guvernamental,...
Alexandra Huțu: „Pentru cinstirea veteranilor de război, continuăm și în acest an Concursul de eseuri EROUL DE LÂNGĂ MINE”
Deputatul Alexandra Huțu, după participarea la ceremonia oficială dedicată Zilei Veteranilor de Război, a reamintit că și în acest an are loc Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine”. Concursul este destinat elevilor botoșăneni și urmărește valorificarea și transmiterea experiențelor veteranilor de război botoșăneni și ale...
Măsuri dispuse de către autoritățile județene în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor de Paște - VIDEO
Structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Botoșani vor acționa în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor de Paște în apropierea zonelor de agrement și a lăcașurilor de cult. Se va acționa pentru prevenirea situațiilor de urgență și a faptelor antisociale care pot afecta liniștea și...
Credincioșii dorohoieni - pelerini spre Ierusalimul cel ceresc - FOTOGALERIE
Ca în fiecare an, în Sâmbăta lui Lazăr, cel înviat a patra zi din morți, credincioșii sunt invitați să devină pelerini pe drumul spre Ierusalim alături de Domnul Hristos. Cu multă bucurie, preoții și credincioșii din orașul Dorohoi și din împrejurimi au participat mai întâi la Vecernia Intrării Domnului în Ierusalim, săvârșită...
DOROHOI - Ariile naturale protejate, din județul Botoșani, promovate la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” - FOTO
Educația ecologică are menirea de a schimba percepția legată de faptul că natura ar avea resurse inepuizabile de autoreglare și regenerare, indiferent de impactul pe care îl are intervenția omului asupra ei.
Exercițiu de evacuare în caz de incendiu, la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani - FOTOGALERIE
La ora 10:00, a sunat alarma de incendiu la Liceul „Dimitrie Cantemir” Botoșani. Din fericire, a fost vorba doar de un exercițiu organizat de pompieri, la solicitarea cadrelor didactice.
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – dublă calificare la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației
Sâmbătă, 13 aprilie 2024, la etapa județeană a Olimpiadei de Tehnologia Informației au participat șase elevi din Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, coordonați de prof. Drăghici Cristina Ionela.
„Împreună prindem curaj” la Seminarul Teologic Dorohoi
Derularea Proiectului „Împreună prindem curaj” la nivelul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi este prilej de activități valoroase pentru elevi și profesori ai instituției organizatoare, precum și pentru elevi din alte instituții de învățământ pentru care „acasă” înseamnă Complexul de Apartamente...
Seară duhovnicească în Protopopiatul Dorohoi în Duminica a IV-a din Postul Mare - FOTO
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în data de 14 aprilie a.c. a avut loc în Municipiul Dorohoi o conferință pe tema „Biserica, spațiul vindecării trupești și sufletești”, susținută de PC arhim. Nicodim Petre, consilier al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al Sfintei Mănăstiri Bucium din Iași.
DOROHOI - Rezultate deosebite și calificări la etapa Națională obținute de elevii dorohoieni la Olimpiada de Religie Ortodoxă
Elevii coordonați de profesorii de religie din cercul pedagogic Dorohoi, au participat și în anul școlar 2023-2024, la etapa Județeană a Olimpiadei de Religie Ortodoxă, obținând numeroase premii și două calificări la etapa Națională. Evenimentul s-a desfășurat, sâmbătă, 13 Aprilie 2024, începând cu ora 10.00, la Liceul „Gheorghe...
Elevi învățați de către jandarmii botoșăneni cum să se apere de câinii agresivi
În această dimineață, elevii din clasele primare de la Școala Gimnazială nr.2 Botoșani au învățat de la jandarmi cum pot evita atacul unui câine agresiv, dar și cum trebuie să se comporte atunci când atacul acestuia s-a produs.
DOROHOI – Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” - „Atitudinea elevului față de corupție”
În scopul integrării educaţiei anticorupţie ca parte componentă a „noilor educaţii” în sistemul de învăţământ, sub coordonarea Părintelui Director, prof. CHICHIOACĂ Petru-Georgel, în ziua de 16 aprilie 2024, la nivelul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi s-a desfășurat activitatea cu tema „Atitudinea...
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – activități de formare ERASMUS+ VET în domeniul realității virtuale
În perioada 15.04.2024 - 26.04.2024, în compania FORJA ROJA (Málaga, Spania), se vor derula activitățile de formare din cadrul proiectului ERASMUS+, Acțiunea Cheie 1 - proiecte de mobilitate în domeniul formării profesionale VET, având numărul de referință 2023-1-RO01-KA121-VET-000136307, sub acreditarea nr. 2020-1-RO01-KA120-VET-095667....
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” - mobilitate ERASMUS+, SCH în Polonia - FOTOGALERIE
În perioada 8-12 aprilie 2024, 28 de elevi ai Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, beneficiari ai proiectului cu număr de referință 2023-1-RO01-KA121-SCH-000136314 din cadrul Acreditării ERASMUS+, KA1, Educație Școlară (cod de acreditare: 2020-1-RO01-KA120-SCH-095694), împreună cu 3 profesori însoțitori au fost beneficiarii mobilității...
Comunicat USR Botoșani - Din seria ”Să nu îndrăzniți să vă lăudați!”
De zeci de ani botoșănenii așteaptă să vadă cu ochii lor că și Botoșaniul contează pentru politicienii care conduc această țară. Așteaptă să vadă că nu-și mai strică mașinile pe drumuri sparte și cârpite, că spațiile verzi arată ca mici oaze de relaxare, că mult lăudata moștenire culturală are și finanțarea necesară...
A pătruns în curtea Liceului „Al Vlahuță” din Dorohoi, cu un cuțit și a făcut scandal. Acum este cercetat penal
Marți dimineață, un echipaj de jandarmerie aflat în apropierea Liceului ,,Alexandru Vlahuță" din municipiul Dorohoi a fost sesizat de agentul de pază cu privire la faptul că două persoane au pătruns fără drept în curtea liceului și adresează injurii personalului.
Biroul Siguranță Școlară, activități preventiv-educative în rândul elevilor în prima parte a anului școlar
În primele trei luni ale anului, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative la care au participat peste 5.400 de elevi din județ.
Jandarmii în mijlocul elevilor unei școli din Botoșani
Prevenirea faptelor antisociale în mediul școlar a continuat ieri cu o activitate desfășurată de jandarmii botoșăneni la Școala Gimnazială nr. 2 Botoșani.
Alexandra Huțu: Începând cu data de 8 aprilie elevii botoșăneni se pot înscrie la Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine”, ajuns la a II-a ediție
Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine” organizat de Biroul parlamentar al deputatului Alexandra Huțu și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Botoșani a ajuns la a II-a ediție.
Pagina 11/55  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1290
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
777
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
606
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
370
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
369
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
369
Lemne confiscate la Cistinești
360
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
354
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord